Pentru a doua oară la ţară…

În week-end am fost, pentru a doua oară de când sunt, la ţară. Pentru că bunicii mei locuiesc în Bucureşti eu nu ştiu cum este să alergi desculţ pe uliţe, să mergi cu animalele la câmp, să le hrăneşti sau să spionezi „babele” care, în fiecare seară, se strâng la poartă să bârfească.

Pe scurt, nu ştiu cum este viaţa la ţară şi am pierdut bucuriile care mi le-ar fi adus.

Iubitul meu a copilărit la ţară, unde are şi acum nişte bunici tare simpatici. Aşa că în week-end am zis să le facem o vizită. A fost super drăguţ (excepţie face drumul, lung, obositor şi în unele părţi plin de gropi).

Am ajuns devreme, fapt care m-a încântat pentru că am avut timp să studiez doi căţei (unul dintre ei era mic, lung şi foooarte ciudatş lătra non-stop) să văd măgarul din dotare, să fug de cocoşi şi să gonesc curcile. Daaaaaaaar, ce mi-a plăcut cel mai mult a fost cu siguranţa iedul micuţ şi de un alb imaculat. Nu poate fi descris în cuvinte. Are o săptămână şi este divin. Alb imaculat, micuţ, zâmbăreţ, puţin speriat dar foarte, foarte simpatic.

După ce am plecat din ograda cu muuuulte animale cu personalitate, am ajuns la bunicii din partea tatalui, unde am găsit, pe lângă alte orătănii, trei pisoi. Suuuuuuuuuper simpatici.Cum deschideai uşa la bucătărie cum se strecurau cu talent şi aşteptau frumos sub masă ceva de mâncare. Pofticioşiiiii!!!!

Mă rog, a fost foarte drăguţ. Mi-au plăcut animalele (nu că ar fi ceva nou), m-am jucat cu toate (mai puţin cu măgarul care se uita ciudat la mine) şi am fost vrăjită de micuţul ied de doar o săptămână. Acum îi invidiez puţin pe cei care au stat când au fost mici la bunici la ţară…Acum ştiu ce am pierdut!