O a doua şansă…

Mă gândeam într-o zi cum ar fi să puteam păstra (ca într-o fotografie) toate momentele frumoase din viaţa noastră şi cum am putea să le ştergem pe cele rele sau mai bine…cum am putea să mai trăim un moment, o amintire doar pentru a o schimba? Sigur, fotografiile/înregistrările sunt un mod de a păstra părticele din viaţă, dar nu şi cel mai potrivit. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să vreau să ma întorc într-un moment, fie pentru a retrăi un sentiment fie pentru a schimba ceva. Nu sunt multe lucruri pe care le-aş schimba dar sunt multe, foarte multe clipe pe care aş dori să le opresc şi, de undeva din afară să stau şi să privesc. Din păcate nu puteam opri, la propriu spus, timpul, dar îl putem păstra. “Dacă aş putea să întorc timpul te-aş fotografia în fiecare zi, aş păstra fiecare moment, astfel, la bătrâneţe aş avea toată viaţa în faţă”. Nu ştiu exact unde am citit fraza asta însă mi-a plăcut pentru că întradevăr, dacă aş putea, asta aş face şi eu. Ar fi bine să avem un “plan” dinainte să ne naştem, un plan făcut de noi cei ce vom fi la bătrâneţe şi astfel să decidem ce vom face cu viaţa noastră. Dacă după ce vom muri vom avea posibilitatea să mai trăim aceiaşi viaţă dar să schimbăm ceva, care ar fi piesa din puzzle pe care o veţi schimba? Cum aţi alege să arătaţi, ce carieră ar fi cea mai potrivită, ce culoare o să aveţi ochii, la bloc sau la vilă? Care ar fi alegerea ştiind că aveţi o singură şansă pentru a schimba ceva? Pe scurt, dacă am avea o a doua şansă…cum ar arăta viaţa pentru fiecare în parte?

Dacă stau şi mă gândesc nu ştiu cât de mult aş schimba din cei 20 de ani pe care îi am acum (cu siguranţă mi-aş lua un bichon şi nu un rottweiler…cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc :)) ). Sunt puţine persoane pe care le-aş păstra în orice viaţă aş alege şi sunt multe pe care nu le-aş schimba, dar pe care aş învăţa să le înţeleg, să le cunosc mai bine. Din ceea ce sunt eu azi…să spunem că aş mai adăuga puţină sare, piper şi ceva mai mult tupeu…şi nu, nu m-am apucat de versuri, aşa a ieşit:)). Cu siguranţă aş schimba momentul în care am ratat şansa de a lucra cu o …importantă…televiziune şi aş mai adăuga şi ceva abilităţi culinare (aşa nu ar mai mânca iubitul meu cartofi prăjiţi în fiecare zi :)) ).

În orice caz să schimbi ceva din ce a fost, mai greu, ce putem face este să încercăm ca din fiecare zi pe care o trăim să învăţăm măcar un lucru nou şi mai ales să fim mai buni cu cei din jur. Ştiu că este un sport extrem, dar s-ar putea ca la un moment dat să vă placă! În concluzie…voi ce modificări veţi face dacă…?