Nu ca as fi eu cea care miroase, insa chiar am o problema cu mirosul. Mai de mult am vazut un film cu stigmate, filmul acela care nici nu mai stiu cum se cheama si nici chef nu am sa il caut, dar am o vaga banuiala ca se numea Stigmata, un film in care m-a socat o singura faza si anume faptul ca acea persoana simtea miros de flori in aer acolo unde nu erau. Sau sa zic si de filmul ala "Parfumme" in care tipul simtea toate aromele, substantele, mirosurile si asa mai departe... la o raza de cativa kilometri distanta. Asta daca l-ati vazut...
Si sincer nu ca mi-am indus nebunia asta ca sa fie si atat, ci nebunia mi-a indus pofta de a sti, de a vedea filme, de a cunoaste informatii care sa imi descifreze misterul legat de mirosul meu.
Carevasazica, acest simt al mirosului incredibil de dezvoltat la caini si la pisici, se manifesta si la mine deoarece, zic eu - intr-o alta viata, daca n-am fost ciane, cu siguranta am fost pisica, si inca una dragalasa care facea pui frumosi ce se vindeau cu multi bani si erau achizitionati de cucoane cu pene in cap si pampoane la fund. Dar am un miros atat de fin incat uneori e stresant. Daca unul miroase urat insa nu e la nici un metru distanta de mine simt ca ma sufoc. Daca e vreun parfum mai puternic in preajma simt ca o iau razna de la stomac, daca vecina de la patru face mancare - mi se face foame, daca vecina de langa mine spala, mi se face dor de mama, daca un copil manaca lapte imi amintesc de vacile bunicii si tot asa.
Mirosul e poate cel mai teribil simt pe care il am. Stiu din anumite studii ca oamenii care au o problema cu unul dintre simturi, isi dezvolta mai mult alte simturi sau poate doar unul. Eu am problema cu simtul vazului... si inca una mare, insa noroc ca am fost binecuvantata cu simtul mirosului dezvoltat la maxim ca nici nu puteam altfel, sa fi avut de exemplu simtul auzului mai bun, ca mi-s si cam surda de-o ureche. Insa am si simtul artistic foarte dezvoltat si simtul critic insa acestea sunt ca o paranteza avand in vedere ca nu fac parte din acele simturi care primordiale, esentiale.
Cateodata imi place ca simt mirosul adunat al tuturor plantelor, cateodata ador sa trag pe nas parfumul dintr-o sticluta de sampon mai ales daca este facuta din ceva herbal, mai de camp, care sa ma transfere chiar in mijlocul locului cu pricina. Cateodata imi miros pielea si simt cum toate acele lucruri utilizate cu putin timp in urma stau separat - undeva in pori, ascunse - gata - gata sa erupa.
Iar cand vine vorba de-o ciorba sau de-o mancare gatita in vreun fel, simt exact cum morcovul urla in calduri teribile, cum ceapa se topeste in chinuri sau carnea se micsoreaza de frica in fata extremei temperaturi. Asadar am o problema cu mirosul iar daca nu ma credeam pana acum, ma cred acum cand intreb pe cineva de unde vine miros de fum sau de ce miroase a iarba si mi se zice ca-s nebuna, deoarece aflandu-ma la o distanta maricica de acestea chiar simt totul si inca prea cu putere.
Partea buna a faptului ca am o problema cu mirosul este ca - fata de altii, am sansa sa respir mirosul marii mai adanc, am sansa sa simt florile mai aproape, dar vai de mine cand urc in autobuz si e vara si nimeni nu vrea sa deschida geamurile pentru ca se face curent si sunt multi batrani in interior care nu vor sa ii prinda moartea in marele mergator pe asfalt, capabil sa le dea dureri de cap. Ei si unii batrani miros a biserica si a lumanari si a carne stricata, a ar nespalat si a ciorba trecuta.
Partea nasoala a faptului ca am o probelma cu mirosul este ca repede ma ia cu lesin si devin irascibila, iar aici mai intervine si nebunia cauzata de spatiile inchise, cat si isterioa ca ma strange locul si uite asa ajung in prag de criza la frageda varsta de numai 26 de ani.
