Am fost inselata - si-a fost amuzant

Nu stiu cate femei au taria de a spune acest lucru - nici macar in gluma, dapai cu sinceritate. Ei bine, eu o am. Am fost inselata de trei ori in viata mea. De fiecare data acelasi barbat care, in mod ironic, este si cel ce ar putea fi considerat “marea iubire din liceu”. Am avut o relatie de lunga durata cu el, cu perioade in care am stat separati, perioade de certuri si perioade de frumoase calatorii si plimbari. Intr-una din datile in care tocmai discutam o posibila re-re-reimpacare, el mi-a spus ca inainte sa ne impacam el trebuie sa-mi spuna ceva si daca o sa mai vreau si dupa sa ne impacam, el e in regula cu asta. Si astfel am aflat chiar din gura lui ca m-a inselat de 3 ori pana in momentul respectiv.

Prima mea reactie? Am ras. Da, chiar am ras. Nu un ras din acela cu pofta, din suflet, un ras mai domol care a durat vreun sfert de ora pana sa-mi vin in fire si sa-i zic “ok” celui care astepta deja disperat in celalalt capat al telefonului. Bineinteles ca acel “ok” a fost zis doar pentru ca habar nu aveam ce sa spun, dar sincer, chiar mi s-a parut foarte interesant tot momentul. Nu am fost deloc nervoasa pe el pentru ce mi-a spus. In schimb, mi-am concentrat toata ura pe cea pe care am avut mai tarziu “placerea” sa o cunosc si, intr-o stare mai putin lucida, sa ii adresez niste vorbe nu prea demne de o domnisoara. Insa le-a meritat si pana in ziua de azi eu inca am o problema cu aceasta..femeie. Privind lucrurile obiectiv, chiar sunt mandra de el si acum - desi a trecut multa vreme de cand nu mai suntem impreuna - ca mi-a marturisit totul din proprie initiativa, pentru ca asta a simtit el ca este corect sa faca. Am apreciat mult acest lucru si inca il apreciez. De obicei eu sunt o persoana extrem de calma si se pare ca nici aceasta situatie nu a facut exceptie de la regula.

A fost amuzant faptul ca cea cu care ma inselase este acum o persoana depravata, a fost amuzant faptul ca i-a luat o jumatate de ora sa spuna cuvintele astea la telefon si faptul ca, in fine, m-a inselat pe mine. Am avut multe de invatat din aceasta intamplare si am realizat ca a fi inselata este una dintre limitele pe care eu clar le am in orice relatie de acum incolo.